Mai avem de așteptat până vom circula la standarde ridicate

Proiectul pentru construirea Autostrăzii de Centură a ajuns la etapa analizării ofertelor pentru primul tronson cu o lungime de 51 de kilometri. În același timp, sunt analizate și ofertele pentru construirea pasajelor Berceni și Olteniței, iar Primăria Sectorului 4 a aprobat bugetul pentru lărgirea Șoselei Berceni.

Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere a anunțat că, în 20 octombrie, s-a încheiat termenul până la care puteau fi depuse ofertele pentru atribuirea prin licitație publică a contractelor de proiectare și execuție a primului tronson al Autostrăzii de Centură Sud București, cu o valoare însumată de 2.671.075.471 lei, fără TVA și o lungime totală de aproximativ 51 de km.

Această lucrare face parte dintr-un proiect amplu de construire a unei noi centuri a Bucureștiului în regim de autostradă și va fi în strânsă legătură cu obiectivele Pasaj Berceni și Pasaj Oltenița, la care se adaugă, ca parte integrantă, lărgirea Șoselei Berceni la patru benzi, pentru a putea prelua fluxul spre și dinspre viitoarea autostradă. Autostrada de Centură Sud (A0) va lega cele două autostrăzi importante pentru București: A1 București-Pitești și A2 București-Constanța.

Vestea mai puțin bună este că, în cazul autostrăzii, cel puțin, lucrările vor dura minim cinci ani, ținând cont că desemnarea executanților va putea fi contestată, ceea ce ar putea dura măcar un an, iar contractul prevede 42 de luni (3 ani și șase luni) de proiectare și execuție.

Pasajele Berceni și Oltenița

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a primit 12 oferte pentru construcția pasajelor Berceni și Oltenița, câte șase pentru fiecare pasaj.

Conform unui comunicat al CNAIR, în 31 august s-a încheiat perioada de depunere în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) a ofertelor din cadrul procedurii de achiziție publică a contractului Proiectare și execuție „Lăgire la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului București Sud între A2, km 23+600 și A1, km 55+520” s-a încheiat joi.

Proiectul are două loturi: Lot 1 – Amenajare nod rutier Centura București – DN4 (Oltenița) ), km 29+500 – km 33+190 și Lot 2 – Amenajare nod rutier Centura București — DJ401 (Berceni), km 33+190 — km 35+600. Principalele repere ale acestui proiect sunt cele două pasaje de la Berceni și Oltenița, care vor fi construite ca sensuri giratorii suspendate.

În prezent sunt evaluate ofertele depuse, respectându-se termenele și etapele procedurale conform legislației în vigoare în materia achizițiilor publice.

Pasajul de la Oltenița va fi configurat ca giratoriu suspendat cu o formă alungită, proiectarea va fi realizata în 6 luni, iar execuția acestui pasaj în 24 luni. Garanția acestei lucrări va fi de minimum 60 de luni.

Pasajul Berceni va fi configurat ca un sens giratoriu normal (forma rotundă). Proiectarea va fi făcută în 6 luni, execuția în 24 luni, iar garanția va fi de minimun 60 de luni.

Lărgirea Șoselei Berceni

De cealaltă parte, Primăria Sectorului 4 va începe lucrările de lărgire a șoselei Berceni la 4 benzi, pe zona dintre Apărătorii Patriei și Centură
Atașat aveți planurile.

Potrivit proiectului, intersecția cu B-dul Metalurgiei (Monaco Towers) va fi semaforizată, iar cea de la Drumul Fermei (Popești-Leordeni) nu este sistematizată (cu un sens giratoriu, bandă suplimentară de accelerare sau bandă pentru virajul la stânga).

Profilul de drum prevede trotuare pe ambele sensuri. Pe tronsonul stația de metrou – Centură va rămâne șantul de beton pentru preluarea apelor – generator de accidente atunci este acoperit de apă sau zăpadă.

Consiliul Local al Sectorului 4 a aprobat lărgirea șoselei Berceni prin HCL 51/ 17 martie, având ca sursă a fondurilor bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale (16,47 milioane lei). Din păcate, obiectivul nu a fost prins în lista proiectelor anunțate, în iulie, de către Ministerul Dezvoltării. Astfel, Consiliul Local al Sectorului 4 a emis HCL 170 / 17 iulie 2017 prin care a aprobat finanțarea lucrării (14,27 mil RON) cu bani din bugetul local. Ulterior, în ședința din 17 august, Consiliul Local a aprobat rectificarea bugetului pentru a include finanțarea acestui obiectiv

Administrația publică locală a anunțat că proiectarea este deja în lucru. Urmează selectarea unui constructor și obținerea avizelor necesare de la furnizorii de utilități care au rețele în zonă. Cel mai probabil, lucrările efective la lărgirea șoselei Berceni (de la Piața Sudului până la Centură) vor începe în primăvara 2018.
Primul tronson al Autostrăzii de Centură, 600 milioane de euro

  • Ofertele pentru Lotul 1 – Sector 1 (Km 52+070 – Km 52+770), aferent Centurii Nord și Sectorul  2 (Km 52+770 – Km 69+000), aferent Centurii Sud – 923,005,681 lei:

-Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS

-Societa Italiana per Condotte d’Acqua SpA

-Asocierea Delta Antrepriza de Constructii si Montaj 93 SA – IC Ictas Insaat Sanayi Ve Ticaret AS

-Asocierea Constructii Erbasu SA – Vahostav SK as – Trameco SA

-Asocierea SALC SpA – Nettstrade JK Solution SRL – IRCOP SpA

-Asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA – Pizzarotti SA

-Asocierea Tirrena Scavi SpA – Societatea de Constructii Napoca SA

-Asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Via Design SRL

  • Ofertele pentru Lotul 2 ( Km 69+000 – Km 85+300), aferent Centurii Sud – 881,733,487 lei

-Aktor Technical Societe Anonyme (Aktor SA) – Euro Construct Trading 98 SRL

-Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS

-Astaldi SpA

-Asocierea Constructii Erbasu SA – Vahostav SK as – Trameco SA

-Asocierea IC Ictas Insaat Sanayi Ve Ticaret AS – Delta Antrepriza de Constructii si Montaj 93 SA

-Porr Construct SRL

-Asocierea Tirrena Scavi SpA – Societatea de Constructii Napoca SA

-Asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Artera Proiect SRL

  • Ofertele pentru Lotul 3, Sector 1 (Km 85+300 – Km 100+765) aferent Centurii Sud și Sector 2 ( Km 0+000 – Km 2+500), aferent Centurii Nord – 866,336,303 lei

-Aktor Technical Societe Anonyme (Aktor SA) – Euro Construct Trading 98 SRL

-Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS

-Astaldi SpA

-Asocierea Constructii Erbasu SA – Vahostav SK as – Trameco SA

-Asocierea IC Ictas Insaat Sanayi Ve Ticaret AS – Delta Antrepriza de Constructii si Montaj 93 SA

-Porr Construct SRL

-Asocierea Tirrena Scavi SpA – Societatea de Constructii Napoca SA

-Asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Artera Proiect SRL

 

Construirea Pasajelor Berceni și Oltenița, 100 milioane euro

  • Ofertele pentru Lotul I (Pasajul Oltenița) – 216,682 milioane lei

-Asocierea Comsa S.A.U. – ACSA Obras e Infrastructura S.A.U.;

-Asocierea Construcții Erbasu SA – Vahostav SK – Trameco SA – Grafic Tends SRL;

-Itinera S.P.A.;

-Porr Construct SRL;

-Asocierea Telor Invest SRL – Impresa di Construzioni Ing. E. Mantovani S.P.A.;

-Tirrena Scavi SPA.

 

  • Ofertele pentru Lotul II (Pasajul Berceni) – 179,286 milioane lei

-Asocierea Comsa S.A.U. – ACSA Obras e Infrastructuras S.A.U.;

-Dimar SRL – Europea 92 S.P.A;

-Itinera S.P.A.;

-Asocierea Telor Invest SRL – Impresa di Construzioni Ing. E Mantovani S.P.A;

-Tirrena Scavi SPA;

-Asocierea Trameco SA – Vahostav SK – Construcții Erbasu SA – Grafic Tends SRL.

 

Bani mulți, cheltuială puțină

Proiectul de buget al Ministerului Transporturilor prevede finanțare pentru două obiective:

  • Autostrada de Centură București – Sector Centura Sud km 52+700 – km 100+900
  • Lărgire la 4 benzi Centura București Sud între A2 km. 23+600 si A1 km. 55+520

Primul proiect se referă la construirea unei autostrăzi ocolitoare, care să unească prin sud A2 București-Constanța cu A1 București-Pitești. Această variantă de inel ar include la interior Ciorogârla, Domnești, Bragadiru, Măgurele, Jilava și Glina. În buget, se arată că acest proiect are un cost total de 3,15 miliarde de lei, iar până în prezent s-au cheltuit 13 milioane de lei.

Al doilea proiect se referă la traseul actualei centuri a Capitalei (DNCB). Pe traseul celor 32 de km, este prevăzută construirea a două poduri și cinci pasaje. Până în prezent, s-au cheltuit aproximativ 60,9 milioane de lei, dintr-un total de 964 de milioane. Restul de peste 900 de milioane sunt gândite pentru finanțare pentru trei ani (2017-2019), în cea mai mare parte din fonduri europene – POIM.