„Observator de Ilfov” continuă radiografia averilor acumulate de secretarii primăriilor din localitățile județului, așa cum rezultă din ultimele declarații de avere și de interese făcute publice. Pentru că unii dintre ei depun declarații doar atunci când își amintesc sau când apreciază că „intervin schimbări”, iar Agenția Națională de Integritate (ANI) nu-i sancționează.
Secretarii primăriilor sunt cei mai importanți „actori” din administrația locală. Motivul: au acces la toate informațiile legate de ceilalți funcționari; toate documentele, inclusiv cele aprobate de Consiliul local, au și avizul lor; știu totul despre proprietățile și afacerile private din localitate; cunosc totul, în general. Unii ocupă aceste funcții-cheie de ani buni și au devenit nu doar indispensabili, ci mai ales intangibili.
Margareta Ichim, secretarul Primăriei Popești – Leordeni: 5.000 de euro, din vânzarea unui apartament
Margareta Ichim este secretar al Primăriei Popești-Leordeni de 6 ani, mai exact din 2011, când a ocupat această funcție în baza “dispoziției 250 / 2011”, așa cum rezultă dintr-o declarație de avere publicată pe portalul Agenției Naționale de Integritate (www.integritate.eu) în mai 2012.
Potrivit ultimei declarații de avere publice, care datează din iunie 2016, Margareta Ichim ocupă un loc fruntaș în “top-ul” celor mai bogați secretari de primarie din Ilfov. Astfel, aceasta și soțul său, Mihai Ichim, angajat al Niro Investment (companie deținută de celebrul om de afaceri Nicolae Dumitru, mai cunoscut drept “Nicu Niro”), dețin trei terenuri agricole în Popești-Leordeni, în suprafață totală de 6.371 de metri pătrați.
La acestea se adaugă un apartament în București, achiziționat în 1991, în suprafață de 52 de metri pătrați; o casă în Popești – Leordeni, cu o suprafață de 75 de mp, primită moștenire în 1999, și două apartamente în Popești – Leordeni (unul de 36,88 mp și altul de 21,16 mp), achiziționate de soții Ichim în 2008.
Margareta Ichim mai declară că, în 2015, a vândut un apartament pe care-l deținea în Popești – Leordeni, cu o suprafață declarată de 16 mp, și a obținut, în schimbul acestei tranzacții, 5.000 de euro.
De asemenea, secretarul Primăriei Popești – Leordeni mai deține trei autoturisme (un Daewoo Nubira, fabricat în 2005; un Volkswagen, an de fabricație 2006 și o Dacia Sandero, fabricată în 2014).
Margareta Ichim mai declară un depozit bancar de 7.000 de euro, deschis în 2015, la BRD.
Secretarul Primăriei Popești – Leordeni nu are credite și nici nu obține venituri din alte surse. Singurele venituri încasate sunt cele de la primărie, de 32.612 de lei pe an (aproximativ 2.717 lei pe lună), cu mult sub cele încasate de soț de la Niro Investment – 76.760 de lei pe an (aprox. 6.396 de lei pe lună).
Mihaela Liliana Anghel, secretarul Primăriei Buftea – declarații doar la ANI
La Buftea, declarațiile de avere și de interese ale funcționarilor nu se regăsesc și pe site-ul primăriei, așa cum prevede legea. Prin urmare, ultima declarație de avere publică a secretarului Primăriei Buftea, Mihaela Liliana Anghel, poate fi consultată doar pe portalul ANI și datează din mai 2016.
Potrivit acesteia, secretara Primăriei Buftea nu deține terenuri, dar este, împreună cu soțul său, Marian Anghel – consilier la APIA, proprietară a unui apartament în Otopeni, cu o suprafață de 90 de metri pătrați.
Soții Anghel au două mașini – un Volkswagen Polo, fabricat în 2007, și un Passat, an de fabricație 2009, iar singurele venituri sunt cele din salarii: Mihaela Liliana Anghel încasează anual 26.164 de lei (aproximativ 2.180 de lei lunar) de la Primăria Buftea, iar Marian Anghel – 50.286 de lei pe an (aprox. 4.190 de lei pe lună) de la APIA.
Cristian Jilăveanu, secretarul latifundiar al Primăriei 1 Decembrie
Și la Primăria comunei 1 Decembrie, situația în privința publicării declarațiilor de avere este asemănătoare celei de la Primăria Buftea. Ultimele declarații publice datează din 2015 și aparțin aleșilor locali. Cele ale funcționarilor publici din primărie lipsesc cu desăvârșire.
Prin urmare, ultima declarație de avere a secretarului primăriei, Cristian Jilăveanu, poate fi consultată doar pe portalul ANI și datează din 14 iunie 2016, și a fost depusă de acesta în calitate de referent.
Potrivit documentului, secretarul Primăriei 1 Decembrie poate fi catalogat drept un adevărat latifundiar. Acesta deține nu mai puțin de 9 terenuri agricole (8 în comuna 1 Decembrie și unul în comuna Adunații Copăceni, din județul Giurgiu), cu o suprafață totală de 218.376 de metri pătrați; un teren intravilan de 981 de mp și un teren încadrat în categoria “alte categorii de terenuri extravilane”, cu o suprafață de 725 de mp, și acestea tot în comuna 1 Decembrie.
Tot la 1 Decembrie, Cristian Jilăveanu este proprietarul unui apartament de 73,4 mp, achiziționat în 1991 și al unei case cu o suprafață de 333 de mp, construită în 2009.
Secretarul Primăriei 1 Decembrie mai deține trei autoturisme – două marca Dacia, unul fabricat în 2003, altul în 2004 – și un Seat, an de fabricație 2011.
Toate proprietățile, cu excepția a două terenuri agricole – unul moștenit, iar celălalt primit prin donație – au fost cumpărate de Cristian Jilăveanu. La fel și cele trei mașini. Secretarul Primăriei 1 Decembrie nu a contractat credite și nici nu obține venituri din alte surse. Declară că trăiește din salariul încasat de la Primărie, de 15.162 de lei pe an (1.263 de lei pe lună), la care se adaugă venitul încasat de soția sa, Giorgica Jilăveanu, angajată a Primăriei Adunații Copăceni – 16.169 de lei pe an (1.347 de lei pe lună).
CE SPUNE LEGEA. Amenzi de până la 2.000 și verificări din oficiu
Reprezentanții Agenției Naționale de Integritate (ANI) au avertizat că termenul-limită pentru depunerea declarațiilor de avere și de interese a fost 15 iunie 2017 și i-au amenințat cu sancțiuni nu doar pe funcționarii care nu le-au depus la timp, ci și pe șefii instituțiilor. Aceștia au obligația să supravegheze depunerea declarațiilor și trebuie să aibă grijă ca acestea să fie păstrate pe site-urile instituțiilor nu doar pe perioada mandatului sau a exercitării funcțiilor publice, ci încă 3 ani de la încetarea acestora.
Sancțiuni prevăzute de Legea 176/2010:
Nerespectarea termenului pentru depunerea declarațiilor de avere și a declarațiilor de interese ori nedeclararea cuantumului veniturilor realizate sau declararea acestora cu trimitere la alte înscrisuri constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 de lei la 2.000 lei, iar ANI poate declanșa din oficiu procedura de evaluare;
Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 6 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, de către persoanele responsabile cu implementarea prevederilor prezentei legi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei. Aceeaşi sancţiune se aplică şi conducătorului entităţii respective, dacă acesta nu îndeplineşte obligaţiile prevăzute de Legea 176/2010.
Primăria Otopeni – model de bune practici
Un model în privința respectării normelor legale privind gestionarea declarațiilor de avere și interese este Primăria orașului Otopeni. Instituția condusă de Silviu Constantin Gheorghe a publicat pe site-ul propriu lista actualizată la 15 iunie 2017 a declarațiilor de avere și interese ale tuturor aleșilor (primar, viceprimar, consilieri) și funcționarilor publici.
Printre acestea se numără și declarațiile de avere și interese ale noului secretar al Primăriei Otopeni, Irina Șerbănescu – până de curând șef de birou în cadrul instituției.
Astfel, potrivit declarației depuse pe 12 iunie 2017, noul secretar al Primăriei Otopeni deține un teren agricol de 11.700 de metri pătrați, achiziționat în 2007, în comuna Gruiu, iar anul trecut a moștenit o cotă de 3/16 dintr-un apartament cu o suprafață totală de 103,3 mp, situat în Otopeni. Irina Șerbănescu mai deține – potrivit aceleiași declarații – un autoturism BMW, fabricat în 1990, și o motocicletă Yamaha, an de fabricație 1992.
Secretarul Primăriei Otopeni are de achitat până în 2019 un credit de 70.000 de lei contractat în 2014 la ING Bank. Irina Șerbănescu a mai declarat venituri încasate anual de la Primăria Otopeni de 27.058 de lei (aproximativ 2.254,8 lei lunar), în timp ce, în dreptul veniturilor încasate de soțul său – Vicențiu George Șerbănescu, director de vânzări la Motodynamics România SRL (importator oficial Yamaha) – a scris doar „confidențial”.
Raluca Dan