Observator de Ilfov continuă radiografia averilor acumulate de secretarii primăriilor din localitățile județului, așa cum rezultă din ultimele declarații de avere și de interese făcute publice.

Secretarii primăriilor sunt cei mai importanți „actori” din administrația locală: au acces la toate informațiile legate de ceilalți funcționari; toate documentele, inclusiv cele aprobate de Consiliul local, au și avizul lor; știu totul despre proprietățile și afacerile private din localitate; cunosc totul, în general. Unii ocupă aceste funcții-cheie de ani buni și au devenit nu doar indispensabili, ci mai ales intangibili.

În perioada în care au încasat salarii de la buget pentru aceste funcții, o parte dintre ei au acumulat averi frumușele, dar le declară din an în Paști. Iar Agenția Națională de Integritate (ANI) nu-i verifică și se limitează doar la avertismente, lansate în comunicate de presă.

Teren și vilă, în mandatul de secretar, la Corbeanca

Viorel Grecu, secretarul Primăriei Corbeanca, poate spune că este un funcționar public înstărit. În ultimii patru ani nu a ocupat doar funcția de secretar al Primăriei Corbeanca, ci a fost și consilier juridic sau consilier principal în cadrul autorității locale, incluzând aici și Consiliul local. Așa rezultă din declarațiile de avere și interese depuse în perioada 2013 – 2017 și publicate pe portalul Agenției Naționale de Integritate (ANI). Pentru că, deși este obligată să aibă un site propriu, unde să posteze aceste documente, Primăria Corbeanca se poate lăuda doar cu o pagină de Facebook. Site-ul (www.primariacorbeanca.ro) este “în curs de modernizare” de ceva timp și se tot modernizează.

Astfel, potrivit ultimei declarații de avere, depusă pe 7 iunie anul acesta, Viorel Grecu și soția acestuia (consilier juridic la Autoritatea Națională de Cadastru) au achiziționat, în 2014, un teren intravilan de 1.500 de metri pătrați. Soții Grecu mai dețin un apartament de 65 de metri pătrați, în Buftea, achiziționat în 2003, și o casă cu o suprafață de 226 de metri pătrați, construită anul trecut. Secretarul Primăriei Corbeanca conduce un autoturism Renault, fabricat în 2000, și nu deține conturi în bănci, dar nici nu a contractat credite. Anul trecut, Viorel Grecu a încasat un salariu de 18.362 de lei (1.530 de lei lunar) ca secretar al Primăriei Corbeanca, în timp ce veniturile totale ale soției sale au fost de 50.400 de lei (4.200 de lei pe lună).

Secretarul Primăriei Jilava – ultima declarație, din 2013 

Secretarul Primăriei Jilava, Florin Matei, face parte din categoria funcționarilor publici cu declarațiile de avere și de interese “la secret”. Pe site-ul primăriei (www.primariajilava.ro), secțiunile “Declarații de avere” și “Declarații de interese” sunt “în curs de actualizare”.

Iar, pe portalul ANI, singura declarație de avere publică a secretarului din Jilava datează de mai bine de patru ani, mai exact din mai 2013.

La data completării acesteia, Florin Matei era proprietarul unui teren intravilan cu o suprafață de 250 de metri pătrați, situat în Jilava și achiziționat în 2003, și al unei case de 36 de metri pătrați. Secretarul Primăriei Jilava mai deținea un autoturism Audi, an de fabricație 2004, iar în 2012 a încasat, din funcția de secretar, un salariu de 20.000 de lei (aproximativ 1.600 de lei pe lună). În același an, soția sa a avut venituri de 15.000 de lei (1.250 de lei pe lună), ca educator.

Secretarul Primăriei Chiajna, avere de funcționar public de carieră 

Ionel Florin Nae ocupă temporar funcția de secretar al Primăriei Chiajna, după cum se precizează pe pagina de internet a autorității locale. Potrivit portalului ANI, Nae este, însă, secretar la Chiajna din 2015. Se poate lăuda deja cu o carieră în administrația publică. Potrivit declarațiilor de avere și de interese, în 2008 era consilier juridic la Prefectura Ilfov, instituție din care a plecat în 2009 și la conducerea căreia (după ce a trecut pe la Consiliul Județean Ilfov, unde a fost consilier juridic principal și director executiv) avea să revină pe 25 ianuarie 2013, când a fost numit de Victor Ponta, pe atunci premier, în fotoliul de subprefect.

Din 2014, după ce i-a încetat mandatul de subprefect, Ionel Florin Nae a fost consilier juridic la Primăria Chiajna, pentru ca, din 2015, să ocupe fotoliul de secretar.

Ultima declarație de avere publică a secretarului Primăriei Chiajna, depusă pe 16 iunie anul trecut, se regăsește pe portalul ANI. Pentru că, pe site-ul Primăriei Chiajna (www.primariachiajna.ro), pentru anul 2017, sunt publicate doar două declarații de avere ale altor funcționari.

Astfel, potrivit documentului datat 2016, Ionel Florin Nae și soția sa dețin 8.240 de metri pătrați de teren agricol (de fapt, 3 loturi de teren, achiziționate în perioada 2008 – 2013: unul de 5.000 de mp în orașul Horezu, județul Vâlcea; unul, de 2.900 de mp, în localitatea Băiculești, județul Argeș și altul de 340 de mp, în comuna Provița de Sus, județul Prahova). La acestea, se adaugă un teren intravilan de 300 de metri pătrați, cumpărat în 2013, în comuna Chiajna. Soții Nae mai sunt proprietarii unui apartament de 31 de metri pătrați, cumpărat în 2011, în Buftea. Secretarul Primăriei Chiajna mai deține un autoturism Skoda, fabricat în 2006.

Ionel Florin Nae nu are conturi bancare, dar a contractat, în 2015, un credit de 32.000 de lei, scadent în 2020. În 2015, acesta a încasat un salariu de 19.258 de lei (aproximativ 1.604 lei lunar) de la Primăria Chiajna.

Secretarul din Copăceni: terenuri, case și credite bancare

La Primăria Copăceni (www.primariacopaceniilfov.ro), aceeași problemă legată de publicarea declarațiilor de avere. Ultima declarație de avere a secretarului primăriei, Tudorița Nica, publicată pe pagina de internet a instituției datează din 2014.

O declarație de avere ceva mai recentă, completată pe 1 iunie anul trecut, poate fi studiată pe portalul ANI. Potrivit acesteia, Tudorița Nica deține, împreună cu soțul său, două terenuri în intravilan – unul de 191 de metri pătrați, în localitatea Sf. Gheorghe, din județul Tulcea, cumpărat în 2002 și altul de 200 de metri pătrați, cumpărat în 2005, în localitatea 1 Decembrie. Soții Nica mai au în proprietate două case – una de 65 de metri pătrați în Sf. Gheorghe și alta de 130 de metri pătrați în comuna 1 Decembrie.

Nici secretarul Primăriei Copăceni nu are conturi bancare, dar a contractat două credite – unul de 11.575 de euro, contractat în 2005 și scadent anul acesta și altul, de 10.000 de lei, contractat anul trecut, scadent în 2021.

Secretarul Primăriei Copăceni a încasat, în 2015, un salariu de 19.383 de lei (aproximativ 1.615 lei pe lună).

 

CE SPUNE LEGEA. Amenzi de până la 2.000 de lei și verificări din oficiu

Reprezentanții Agenției Naționale de Integritate (ANI) au avertizat că termenul-limită pentru depunerea declarațiilor de avere și de interese a fost 15 iunie 2017 și i-au amenințat cu sancțiuni nu doar pe funcționarii care nu le-au depus la timp, ci și pe șefii instituțiilor. Aceștia au obligația să supravegheze depunerea declarațiilor și trebuie să aibă grijă ca ele să fie păstrate pe site-urile instituțiilor nu doar pe perioada mandatului sau a exercitării funcțiilor publice, ci încă 3 ani de la încetarea acestora.

Sancțiuni prevăzute de Legea 176/2010:

  • Nerespectarea termenului pentru depunerea declarațiilor de avere și a declarațiilor de interese ori nedeclararea cuantumului veniturilor realizate sau declararea acestora cu trimitere la alte înscrisuri constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 de lei la 2.000 lei, iar ANI poate declanșa din oficiu procedura de evaluare;
  • Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 6 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, de către persoanele responsabile cu implementarea prevederilor prezentei legi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei. Aceeaşi sancţiune se aplică şi conducătorului entităţii respective, dacă acesta nu îndeplineşte obligaţiile prevăzute de Legea 176/2010.

Raluca Dan