Primarul Marin Tudor nu a așteptat să se usuce cerneala pe decizia biroului electoral și a deschis robinetul banilor publici

Nici nu s-a instalat bine în fotoliul de primar și a început să împartă bugetul local între foști consilieri și oameni de afaceri prieteni. Așa reiese din documentele de achiziție publică girate de primarul liberal al comunei Glina, Marin Tudor.

În primul rând, în ultimele luni, de la preluarea portofoliului de primar de către Marin Tudor, Primăria Glina nu a organizat nicio licitație publică. A încheiat, în schimb, pe bandă rulantă, contracte prin atribuire directă cu firme „prietene”.

Cele mai profitabile contracte, adjudecate de un fost consilier județean

Cele mai importante contracte au fost atribuite de Primăria Glina, tot direct, firmei Eurocreative Management Solutions SRL, pentru consultanță în domeniul achizițiilor publice. Astfel, în baza a două contracte încheiate în luna septembrie (unul pe 1 septembrie 2016 și celălalt pe 30 septembrie 2016), în valoare totală de 132.500 de lei, reprezentanții firmei îl sfătuiesc pe edilul PNL cum să redirecționeze banii publici către apropiați.

Înființată la 1 ianuarie anul acesta, societatea Eurocreative Management Solutions SRL, este controlată, în calitate de acționar majoritar, de Mihai Costel Stan, din Ciolpani, până anul acesta consilier județean pe probleme de integrare europeană și reformă (sic!) la Consiliul Județean (CJ) Ilfov. Iar potrivit datelor de la Registrul Comerțului, Mihai Costel Stan îl are ca asociat, în afacerea care îi aduce acum profit din bani publici, pe Matei Costel din Domnești.

Marin Tudor, protejat de deputatul penal Hubert Thuma

Asocierea de business dintre edilul Marin Tudor și un fost consilier județean nu este întâmplătoare, atâta vreme cât primul a ajuns să administreze Glina cu sprijinul deputatului PNL Hubert Petru Stefan Thuma.

Deputatul Hubert Thuma se află încă în termenul de încercare de 2 ani și 6 luni, dictat de instanța supremă, care l-a condamnat la 6 luni cu suspendare pentru fapte de corupție, pe 14 octombrie 2014, într-un dosar al fostului prim-procuror al Parchetului Sectorului 4 București, Mihai Betelie. La acea dată, magistrații Curții Supreme l-au găsit vinovat de Thuma de folosire a influenţei sau a autorităţii de către o persoană cu funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Autogunoiere de la sponsorii USL (PNL + PSD)

Capitolul „contracte cu dedicație” este completat la Primăria Glina de închirierea de autogunoiere, în septembrie și octombrie anul acesta, în schimbul unor sume deloc de neglijat.

Astfel, printr-un contract încheiat pe 22 septembrie 2016, primăria lui Marin Tudor a închiriat cu 8.500 de lei o autogunoieră de la Romfer Construct. Societatea  – cunoscută în special pentru contractele cu CFR Marfă – este controlată de Vicențiu Cătălin Ionescu și Gheorghe Ciuvăț, unul dintre principalii sponsori ai USL în campania electorală din 2012.

Un alt „băiat deștept” din pleiada de sponsori ai USL și care, în ultimii ani, a derulat contracte de aproximativ 136 de milioane de euro cu instituții de stat și consilii județene (exemplu – CJ Mehedinți, în mandatul lui Adrian Duicu – PSD sau CJ Iași, în mandatul lui Cristian Adomniței – PNL) este Radu Grădinariu. Și de la societatea acestuia, Grădinariu Import Export SRL, Primăria Glina a închiriat autogunoiere, în baza unui contract încheiat pe 7 octombrie 2016. Chiria plătită de administrația condusă de Marin Tudor pentru o autogunoieră de la Grădinariu – 8.400 de lei lunar.

O firmă de IT se ocupă de resurse umane

Alți 4.900 de lei au fost plătiți de Primăria Glina, tot în baza unui contract atribuit direct pe 28 octombrie 2016, firmei Ran Results SRL pentru „servicii de consultanță în gestionarea resurselor umane”.  Informațiile din Monitorul Oficial arată, însă, că societatea cu sediul în sectorul 6 al Capitalei, deținută de Andrei Ristea, are ca obiect de activitate „servicii în tehnologia informației și activități de consultanță în tehnologia informației”, și nu gestionarea resurselor umane.

Tot printr-un contract cu dedicație, încheiat pe 14 octombrie, cu firma Altima Distribution SRL a lui Alexandru Alin Ciobilcă și-a amenajat Primăria Glina gardul și poarta, în schimbul sumei de 25.000 de lei, în timp ce tablele școlare pentru Școala Generală nr. 1 au fost achiziționate, pe 13 septembrie, cu peste 3.000 de lei, de la o firmă din satul Cățelu, comuna Glina – SMR Divers SRL, al cărei acționar este Dumitru Marian Stănculescu.

Glina aplică „modelul” Chitila: plătește într-o lună cât alții în opt ani

În timp ce de instalațiile de gaz se ocupă direct firma Prosper Gaz, o societate controlată de Georgică Păltânea și care deține monopolul pe această piață și în alte localități cu primari PNL, precum Chitila, și programul pentru evidența contabilă a primăriei a fost achiziționat, tot după modelul aplicat la Chitila, de la Inteli Management Systems SRL, care-l are ca acționar pe Constantin Simion.

Într-un răspuns transmis „Observator de Ilfov”, reprezentanții Primăriei Chitila precizau că au atribuit direct societății Inteli Management Systems SRL contractul cu nr. 60, din 30 martie 2016, prin care au fost achiziționate programele IT pentru serviciile financiare/de contabilitate. În baza acestui contract, Primăria Chitila a plătit nu mai puțin de 20.250 de lei, „reprezentând 15 licențe”.

Ca și în cazul administrației din Chitila, și la Glina, Inteli Management Systems a furnizat servicii de “asistență introducere date contabilitate”, în schimbul unui contract încheiat pe 1 septembrie 2016, prin atribuire directă, în valoare de 2.600 de lei.

Suma achitată de Primăria Glina pentru o singură lună acestei firme este însă exorbitantă, în condițiile în care instituțiile publice din Capitală plătesc pentru un soft de contabilitate complet (Saga), asistență și mentenanță doar 335 de lei pe an. Adică, de opt ori mai puțin decât a plătit într-o lună Primăria Glina doar pentru asistență la introducerea datelor.

Politică de familie. Fiul primarului, pe urmele tatălui

Nu doar relațiile de partid, ci și nepotismul funcționează la Glina. Și câtă vreme tatăl este primar, fiul îl susține din fotoliul de consilier local. Evident, Răzvan Ionuț Tudor a ales tot PNL, unde ocupă chiar o funcție de conducere: este vicepreședinte al filialei Glina a partidului.

Din 2012, când a depus prima declarație de avere în calitate de candidat la postul de consilier local la Glina și până în aprilie anul acesta, când a depus una similară, Răzvan Ionuț Tudor se poate lăuda cu 1.000 de lei în plus pe an la indemnizație: de la 2.600 de lei la 3.600 de lei, dar și că și-a mărit “parcul auto” personal: de la o Dacia Logan, în 2012, la un Renault (fabricat în 2010) și un Fiat Doblo (an de fabricație 2011), în 2016.

razvan-tudor

Fiul nu deține niciun teren și nicio casă și nici afaceri nu are. Are, însă, tatăl avere destulă. Potrivit declarației depusă în aprilie anul acesta, primarul Marin Tudor deține nu mai puțin de cinci terenuri, dobândite în perioada 1992 – 2016. Două dintre aceste terenuri sunt în intravilan și au o suprafață totală de 7.400 de metri pătrați, iar celelalte trei sunt terenuri agricole, în suprafață totală de 137.000 de metri pătrați. Iar edilul pare că știe să valorifice aceste terenuri, în condițiile în care, potrivit aceleiași declarații, a încasat, într-un an, 19.000 de lei din agro-zootehnie.

În plus, primarul din Glina, deține în localitate trei case: una de 150 de metri pătrați, cumpărată în 1997, alta de 90 de metri pătrați, construită în 2000 și cea mai recentă, construită în 2009, de 440 de metri pătrați.

Și, după cum îi stă bine unui primar, Tudor  Marin conduce un Audi A4, fabricat în 2012.

În 2015, edilul și-a deschis și un cont la BCR, în care are 50.000 de euro, bani obținuți din vânzarea unei case și tot dintr-o vânzare – dar a unei autotutilitare – Tudor Marin a mai obținut, în 2015, încă 3.500 de euro.

„Restaurantul Rozmarin”, afacere de 78.000 de lei

Iar salariul de primar și veniturile obținute din agricultură și creșterea animalelor sunt completate de cele încasate de la firma „Restaurant Rozmarin”, pe care primarul Tudor Marin și soția sa l-au deținut, până în luna octombrie a acestui an, pe strada Libertății, din Glina. Doar în 2015, edilul și consoarta sa, Lenuța Marin, au încasat, în total, peste 54.000 de lei din dividendele de la Rozmarin, la care s-au adăugat salariile anuale totalizând 24.000 de lei, primite în calitate de director general de către primar și de administrator, de către soție.

Elena Coman