Partidul de guvernământ a intrat în panică cu numai două săptămâni înainte de alegeri. Fotografia de moment din sondaje, dar și realitatea din teren, au determinat partidul lui Liviu Dragnea să își mute discursul public într-o zonă a delirului, minciunilor și luptei cu arme murdare. Obiectivul? Inundarea spațiului public cu pericole inventate astfel încât mobilizarea celor anti-PSD să scadă, iar prezența la vot pe 26 mai să fie redusă. Antidotul? O mobilizare cât mai mare la vot pe 26 mai, pentru alegerile europarlamentare și referendum, astfel încât PSD să primească ce merită: scoaterea de pe scena politică și de la guvernare.
Lipsa de scrupule a PSD
Summitul UE organizat de președintele Iohannis și PNL la Sibiu, care a adus 26 de șefi de stat și guvern din UE în România, a fost declicul pentru PSD și Liviu Dragnea. Pentru a acoperi rușinea de a fi expus public drept un renegat al Europei, PSD a luat decizia de a organiza simultan un miting la Iași.
Aici au fost întâmpinați de protestatari care nu au mai putut fi acoperiți de muzica de pe scenă. Scenele de acest tip au curs și ulterior. Răspunsul lui Liviu Dragnea? “Derbedei cu ochii injectați, drogați, bătăuși” sunt cei care au stricat “armonia” aparițiilor publice ale PSD. Jignirile aruncate public despre oameni de bună credință cărora le-au ajuns cei mai bine de doi ani cu PSD sunt doar primul pas din răspunsul ticluit de Liviu Dragnea. A urmat intervenția ministrului de interne, Carmen Dan, care a spus răspicat că cei care participă la contra-manifestații vor fi anchetați penal și vor răspunde în fața legii. Nu este prima oară în istoria lungă a PSD când instituțiile statului sunt folosite drept instituții ale unui PSD represiv. Dar faptul că această posibilitate a fost emisă public arată cât de disperați sunt cei de la PSD și că nimic nu îi oprește în această campanie electorală.
PSD miroase pericolul reprezentat de Iohannis și PNL
Iritarea extremă și disperarea atinse de PSD sunt vizibile în fiecare zi. Confruntați cu adevărul și realitățile din viața românilor, liderii PSD răspund cu țâfnă sau direct cu minciuni. Poate cel mai tare îi doare pe PSD-iști când li se demonstrează că românii au pierdut bani prin creșterile de prețuri și inflație provocată cu intenție. Sau când aud că nimeni în Europa nu mai vrea să audă de PSD, că sunt renegați de propria familie politică europeană. Aceste dovezi clare îi fac pe cei de la PSD să reacționeze virulent și violent, precum niște animale încolțite.
Viitorul PSD și al țării se decide pe 26 mai
PSD știe foarte bine că ziua de 26 mai este extrem de importantă pentru viitorul său mai ales că va fi semnalul pentru alegerile prezidențiale din acest an și cele locale de anul viitor.
Pe 26 mai, românii sunt chemați să voteze și la referendumul despre justiție convocat de președintele Iohannis. Un referendum justificat de asaltul necontenit și neobosit dus de liderul PSD și toate Guvernele sale obediente împotriva unei justiții drepte și corecte având drept unic obiectiv scăparea infractorului cocoțat în vârful României, Liviu Dragnea.
Validarea referendumului convocat de președintele României ar fi o lovitură imensă pentru PSD. Iar plasarea PSD mai jos de locul întâi la alegerile europarlamentare ar scoate complet partidul lui Liviu Dragnea din ring.
Din toate aceste motive este important ca fiecare român să meargă la vot. Pericolul mare este ca sondajele de opinie să demobilizeze. Pentru a opri PSD este nevoie ca toți românii să înțeleagă că trebuie să meargă la urne pentru referendum și europarlamentare pe 26 mai! Cu o prezență mică la urne, PSD va continua să se comporte precum vătaful României. Cu o prezență mare la vot, România își recapătă demnitatea și șansa la un viitor!
Comandat de PNL, cod unic mandatar 41190007