-
Rețeta succesului la Primăria Chiajna: plăți ilegale de milioane pentru servicii inexistente
Deconturi ilegale pentru servicii de curățenie și deszăpezire inexistente și lucrări de întreținere a drumurilor plătite de două ori, cu tot cu dobânzi și penalități. Prejudiciul total produs, astfel, bugetului Primăriei Chiajna, condusă, în ultimii 20 de ani de Mircea Minea, se ridică, doar în 2014, la aproape 3 milioane de lei. Așa arată ultimul raport al Curții de Conturi. Potrivit documentului, toți banii achitați ilegal s-au scurs în conturile unor firme „de casă” ale Primăriei Chiajna – Roco Instal Comunal SRL și Rox Construct Impex SRL.
Ambele societăți – care au încasat, în ultimii ani, milioane de euro de la Primăria Chiajna, în baza unor contracte de salubrizare, deszăpezire, construcții și întreținere a drumurilor – sunt controlate de aceeași persoană: Petre Pantale, la prima vedere un ilustru necunoscut, localnic din satul Roșu, comuna Chiajna.
Contracte de peste 23,7 milioane de euro
Potrivit site-urilor specializate în monitorizarea achizițiilor publice, contractele cu Primăria Chiajna l-au transformat pe Petre Pantale în milionar în euro. Astfel, doar în ultimii doi ani (iulie 2014 – august 2015), firma Roco Instal Comunal SRL, unde Petre Pantale, acționar majoritar, este asociat cu bucureșteanul Silviu Marian Joița, a încheiat cu Primăria Chiajna contracte în valoare totală de 14.288.886 de euro, pentru salubrizare, deszăpezire, construcții și întreținere a drumurilor, inclusiv pe timpul iernii. Majoritatea i-a fost acordată prin negociere directă, fără anunț de participare. În fiecare astfel de caz, Primăria Chiajna a motivat prin „situație de urgență extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă, în conformitate cu condițiile stricte stabilite în directivă”.
De altfel, după ce, în 2012, a concesionat, pentru 29 de ani, sistemul de alimentare cu apă și canalizarea din Chiajna, în schimbul unei promisiuni de investiții de aproximativ 300.000 de lei, pe 16 martie anul acesta, Roco Instal Comunal SRL a obținut și monopolul pe curățenie și deszăpezire în localitatea edilului Minea. Asta, în baza contractului prin care societății i-a fost delegat, prin concesiune pe 9 ani, serviciul de salubrizare al comunei, primăria urmând să achite peste 39,2 milioane de lei (peste 8,8 milioane de euro) la care se adaugă TVA.
Contractele atribuite societății Roco Instal Comunal SRL sunt completate de cele acordate, în perioada 2008 – 2012, în cel de-al patrulea mandat de primar al lui Mircea Minea, firmei Rox Construct Impex SRL, al cărei acționar unic este același Petre Pantale. În total, această societate a încasat atunci de la Primăria Chiajna, 9.449.926 de euro.
Primul contract, în valoare de 1.700.506 lei (442.598 de euro) i-a fost atribuit Rox Construct Impex SRL de Primăria Chiajna pentru „lucrări de extindere tribune și îmbunătățirea condițiilor la vestiare și grupuri sanitare” la stadionul din Chiajna, unde își dispută meciurile echipa primarului Minea, Concordia.
Au urmat, în aprilie 2011 și mai 2012, încă două contracte adjudecate de Rox Construct Impex SRL, pentru lucrări de modernizare, reabilitare și întreținere a drumurilor și parcurilor din Chiajna. Valoarea totală a acestora: 9.007.328 euro.
Firmele lui Pantale „execută” Chiajna până la ultimul leu
Aflată într-o relație atât de strânsă cu societățile lui Petre Pantale, Primăria Chiajna nu riscă să le rămână datoare acestora nici măcar cu 1 leu, pe care îl plătește conștiincioasă, prin atribuire directă. Astfel, potrivit e-licitatie.ro, pe 16 august anul acesta, administrația din Chiajna a virat în conturile Roco Instal Comunal 1 RON, ca rest de plată la o lucrare de reparație și întreținere a stadionului, executată de firmă.
Alte două contracte, primul în valoare de 20,23 de lei, și celălalt de 23,05 lei au fost atribuite direct aceleiași societăți, în aceeași zi, pe 9 august 2016, în schimbul vopsirii pereților interiori ai unei clădiri aflată în patrimoniul primăriei.
Cum l-a salvat Pantale pe primarul Minea de un dosar penal
Ultimul raport al Curții de Conturi, care cuprinde auditul financiar realizat la Primăria Chiajna pentu anul 2014, detaliază cum a fost păgubit bugetul administrației locale cu 2.885.000 de lei prin deconturi ilegale pentru servicii inexistente sau plăți duble pentru aceleași lucrări, făcute către Roco Instal Comunal SRL.
Inspectorii menționează și cum Petre Pantale l-a scăpat pe edilul Mircea Minea de o plângere penală, emițând, chiar în timpul controlului, facturi prin care au fost stornate (rectificate în evidențele contabile – n.r.) mare parte din sumele ce reprezentau prejudiciu.
Iată cum au fost cauzate „găurile” în bugetul Primăriei Chiajna și cum s-a încercat rapid acoperirea lor, chiar în timpul controlului făcut de Curtea de Conturi:
- 85.000 de lei – este prejudiciul cauzat, potrivit Curții de Conturi, prin “decontarea către SC ROCO INSTAL COMUNAL SRL a unor lucrări (curățare manuală și transportul zăpezii din parcuri, spargerea gheții de pe alei și trotuare, etc), lucrări incompatibile cu data calendaristică la care s-a încheiat procesul verbal de recepție – luna mai 2014 , în valoare totală de 63.376 lei, valoarea accesoriilor calculate fiind de 21.547,84 lei”.
„În timpul auditului, SC ROCO INSTAL COMUNAL SRL, a emis o factură prin care a stornat suma de 63.376 lei, ce a fost înregistrată în evidența contabilă a UATC (Unității Administrativ Teritoriale a Comunei – n.r.) Chiajna”, se menționează în raport.
- 270.000 de lei – este valoarea pagubei cauzată, potrivit inspectorilor Curții de Conturi, Primăriei Chiajna prin “decontarea, în cadrul contractului încheiat cu SC ROCO INSTAL COMUNAL SRL, având ca obiect <<Proiectare și execuție lucrări de reparații, reabilitare și întreținere drumuri aflate în Comuna Chiajna>>, a costurilor probelor și încercărilor contrar prevederilor contractuale”. Potrivit Curții, “250.390 lei reprezintă sume decontate nelegal în anul 2014 la care se adauga dobânzi penalizatoare de 20.031 lei”.
„În timpul auditului, SC ROCO INSTAL COMUNAL SRL a emis o factură prin care a stornat suma de 250.389 lei, ce a fost înregistrată în evidența contabilă a UATC Chiajna, fiind diminuată în acest fel și obligația de plată a entității către executantul de lucrări”, se menționează în raport.
- 1,626 milioane de lei – însumează prejudiciul cauzat bugetului Primăriei Chiajna, prin „plăți decontate în plus de către UATC Chiajna contractantului S.C. ROCO INSTAL COMUNAL SRL, ca urmare a faptului că lucrările au fost executate de către subcontractați la un preț inferior celui contractat cu acesta, după cum urmează: În cazul obiectivului de investiții «Proiectare și execuție lucrări de reabilitare și modernizare Str. Dâmbovița» subcontractantul a efectuat lucrarile la un preț cu 1.298.589 lei mai mic decât cel stabilit prin contract de entitate cu contractantul. Dobânzile penalizatoare calculate însumează 285.689 lei; La obiectivul de investiții «Execuție lucrări de modernizare Str.Apeductului (tronson între str. Rezervelor si Str. Tineretului) și Str.Toamnei», subcontractantul a efectuat lucrările la un preț cu 33.964 lei mai mic decât cel stabilit prin contract. Dobânzile penalizatoare calculate totalizează 7.472 lei”.
Și în acest caz însă, în timpul auditului, Roco Instal Comunal SRL a emis două facturi prin care a stornat suma totală de 1.323,553 lei, “fiind diminuată în acest fel și obligația de plată a entității către executantul de lucrări”, mai arată inspectorii Curții de Conturi.
- 92.000 de lei – este prejudiciul cauzat prin „decontarea sumei de 77.534,10 lei care excede valoarea contractului încheiat cu SC ROCO INSTAL SRL având ca obiect «Întreținere și reparații menajerie animale», la care se adaugă dobânzi penalizatoare în sumă de 14.473,03 lei”. „În timpul auditului, SC ROCO INSTAL COMUNAL SRL a emis o factură prin care a stornat suma 77.534, 10 lei, ce a fost înregistrată în evidența contabilă a UATC Chiajna, fiind diminuată în acest fel și obligația de plată a entității către executantul de lucrări”, se concluzionează în același raport.
- 179.000 de lei – este valoarea pagubei cauzată prin „plata sumei de 119.370 lei către SC ROCO INSTAL SRL în baza contractului având ca obiect «Evacuare moloz de pe terenul viran al Comunei Chiajna», reprezentând contravaloarea unor cantități suplimentare de moloz, nejustificate cu documente legale”. Valoarea dobânzilor penalizatoare este de 59.685 lei, notau inspectorii Curții de Conturi.
Potrivit acestora, în timpul auditului, SC ROCO INSTAL COMUNAL SRL „a emis o factură prin care a stornat suma de 119.370 lei, ce a fost înregistrată în evidența contabilă a UATC Chiajna”.
- 369.141 de lei – reprezintă “plăți duble aferente serviciului de întreținere ale drumurilor comunale pe timp de iarnă” făcute de Primăria Chiajna către Roco Instal Comunal SRL. Potrivit inspectorilor Curții de Conturi, 271.427 lei reprezintă “plată nelegală ca urmare a efectuării acelorași tipuri de lucrări pentru aceeași perioadă și pe același amplasament și 97.714 lei – dobânzi penalizatoare aferente plății nelegale”.
Și de această dată, „în timpul auditului, SC ROCO INSTAL COMUNAL SRL a emis o factură prin care a stornat suma de 271.427 lei, ce a fost înregistrată în evidența contabilă a UATC Chiajna”, se mai arată în raportul Curții.
- 189.000 de lei – este valoarea prejudiciului rezultat, potrivit Curții de Conturi, din „încheierea unui contract cu SC ROCO INSTAL SRL și efectuarea de plăți pentru activitatea de servicii întreținere animale menajerie, activitate care nu a fost declarată de către executant la Registrul Comerțului prin Declarația de mențiuni, conform prevederilor legale”. Plățile care fuseseră făcute deja de Primăria Chiajna în baza acestui contract se ridicau, la momentul controlului, la 148.268 lei.
Plăți ilegale către subcontractorul Rox Construct Impex SRL
Chiar dacă, oficial, cealaltă firmă controlată de Petre Pantale – Rox Construct Impex SRL – nu a mai derulat contracte cu Primăria Chiajna din 2012, în realitate aceasta a continuat să încaseze bani din bugetul administrației lui Mircea Minea, în calitate de subcontractor al Roco Instal Comunal SRL. Așa reiese din raportul Curții de Conturi, care mai menționează un prejudiciu de
75.000 de lei – prejudiciu cauzat bugetului Primăriei Chiajna prin “plata nelegală efectuată către SC Rox Construct Impex SRL, în baza contractului încheiat având ca obiect «Execuție gard pe domeniul public», în condițiile în care acesta a subcontractat lucrarea la un preț mai mic cu 54.219 lei decât cel ofertat”. „Valoarea dobânzilor penalizatoare însumează 20.603 lei”, arătau inspectorii Curții de Conturi.
Și această „gaură” a fost acoperită tot de Pantale, prin Roco Instal Comunal SRL care contractase lucrările și “a emis o factură prin care a stornat suma de 54.219, ce a fost înregistrată în evidența contabilă a UATC Chiajna”.
14 milioane €
a plătit Primăria firmei de casă, într-un an, pentru salubrizare, deszăpezire, construcții și întreținere a drumurilor
9 milioane €
Încasează firma de casă a primăriei pentru salubrizarea comunei
Mircea Minea – primar bogat cu dosar penal
Declarația de avere depusă anul acesta arată că Mircea Minea se poziționează în top-ul celor mai bogați edili din Ilfov, așa cum îi stă bine unui primar care ocupă acest fotoliu de 20 de ani. Asta, cu atât mai mult cu cât a dobândit cea mai mare parte din avere de când se află la cârma primăriei.
Mircea Minea deține în localitate, împreună cu soția, suprafețe impresionante de teren: 131.776, 7 metri pătrați atât agricol, cât și intravilan, dar și 3.490 de metri pătrați din alte categorii de terenuri extravilane. Toate, dobândite în perioada 1996 (când și-a început primul mandat de primar) – 2016. Soții Minea sunt, de fapt, proprietarii unui adevărat domeniu, pe care au ridicat o vilă cu o suprafață construită de peste 374 de metri pătrați, dar și trei “anexe”, cu o suprafață de: 904,74 mp, 1.064 mp și rspectiv, 1.104 mp.
Mircea Minea este titularul a două depozite bancare deschise la BCR, care însumează 185.000 de lei, iar în alte două conturi declară că are peste 6,33 milioane de lei reprezentând “fonduri de investiții” sau echivalente. Primarul care a încasat, în 2015, o indemnizație de 36.537 de lei de primărie și-a ajustat veniturile vânzând două proprietăți: un spațiu comercial pentru care a încasat 25.000 de euro și un “teren agricol” în București, în schimbul căruia a primit 1,5 milioane de euro de la dezvoltatorul imobiliar Avangarde City.
Contracte cu dedicație pentru firme abonate la stat
Societăți abonate la contracte cu instituții de stat au primit, în ultimul an, contracte prin atribuire directă de la Primăria Chiajna pentru servicii de proiectare, dirigenție de șantier, consultanță sau chiar pentru “servicii de gestionare a personalului”.
Un exemplu este societatea Interactive Design SRL, căreia Primăria Chiajna i-a atribuit direct, pe 12 septembrie anul acesta, un contract de “servicii de proiectare a rețelei de canalizare”, în valoare de 132.000 de lei (limita maximă prevăzută de lege până la care astfel de contracte pot fi atribuite fără organizarea unei licitații – n.r.). Cu sediul în județul Vrancea, firma Interactive Design SRL îi are ca acționari pe Andrei Costin Tudor și Ionuț Pascu. În ultimii ani, compania a derulat a încheiat aproape 20 de contracte, în valoare totală de aproape 800.000 de euro cu mai multe primării din țară (Primăria Capitalei, în mandatul lui Sorin Oprescu, Primăria Drăgășani, Primăria Jurilovca, Primăria Independeța, Primăria Somova, Primăria Slava Cercheză, județul Tulcea), dar și cu Tribunalul Prahova.
O altă firmă de pe această listă este Adi Com Soft SRL, care, pe 19 mai anul acesta, a primit, tot prin atribuire directă, de la Primăria Chiajna, un contract de 1.400 pe lei, având ca obiect “asistență software pentru sistemul informatic financiar-contabil” al instituției conduse de Mircea Minea. Deținută de Maria Prund, firma cu sediul social în localitatea Bradu (județul Sibiu) a derulat, în ultimii ani, zeci de contracte cu instituții de stat (între care Primăria Capitalei, în mandatul lui Sorin Oprescu, Institutul de Sănătate Publică, Direcția de Sănătate Publică Vaslui, Consiliile Județene Bacău și Vrancea sau Prefectura Prahova), în valoare totală de aproape 950.000 de euro, majoritatea încheiate prin atribuire directă. În 2013, societatea a fost implicată într-un scandal soldat cu sancțiuni la Ministerul Sănătății. Atunci, Corpul de Control al premierului Victor Ponta a descoperit nereguli în contractul pentru asigurarea soft-ului de contabilitate, derulat de Adi Soft Com cu MS, în mandatul lui Eugen Nicolăescu.
Tot anul acesta, Primăria Chiajna și-a externalizat și serviciile de gestionare, administrare și salarizare a personalului. Asta, în baza a două contracte, în valoare de 19.900 de lei, atribuite direct – unul pe 11 august, iar celălalt pe 17 august – firmei EHRS Expert Consult. Societatea deținută, potrivit datelor de la Registrul Comerțului, de bucureșteanul Eugeniu Străjeru a primit primul contract de la primăria lui Mircea Minea la doar o lună și jumătate de la înființare (a fost înființată pe 22 iunie 2016).
Diriginte de șantier pe 1 leu
O altă firmă aflată pe lista celor care au primit contracte prin atribuire directă este Quartz Impex SRL. Deținută de bucureșteanca Magdalena Nenciu și administrată de soțul acesteia, George Marian Nenciu (care a obținut atestat de inspector în construcții și a lucrat ca evaluator), societatea care se ocupa cu vânzarea de ceasuri și-a schimbat, în februarie anul trecut, obiectul de activitate în “activități de inginerie și consultanță tehnică în legătură cu acestea”. De atunci, s-a abonat la contracte pe 1 leu cu primăriile din Ilfov. Ultimul contract de acest tip, cu prețul de 1 leu, i-a fost atribuit de Primăria Chiajna, pe 30 mai anul acesta.
Soția primarului deține o rampă de gunoi, în Chiajna. Dosar penal, redeschis pe 19 septembrie
Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, Olguța Minea, soția primarului Mircea Minea, este acționar majoritar (95% din acțiuni) al societății Euromond Impex SRL, de unde încasează, conform ultimei declarații de avere a primarului, un salariu anual de aproape 13.000 de lei. Societatea administrează o rampă de gunoi, care se întinde pe o suprafață de zece hectare, la marginea comunei Chiajna, în lunca Dâmboviței, într-o zonă inundabilă. Inițial, societatea a primit aviz de mediu doar pentru depozitarea deseurilor inerte, provenite din demolări. Cu timpul însă, terenul a devenit un depozit neautorizat pentru deșeuri menajere.
De societatea Euromond Impex și de rampa de gunoi a Olguței Minea se leagă, în ultimii ani, mai multe scandaluri, unul dintre ele soluționat de de Judecătoria Buftea, pe 19 septembrie 2016, cu decizia de redeschidere a unui dosar penal pe numele soției primarului, al primarului și al Euromond Impex.
Instanța a decis ca procurorii să investigheze plângerea unui localnic, potrivit căreia, cu sprijinul soțului său, Olguța Minea și-a extins ilegal afacerea cu gunoi pe terenul lui. Inițial, Parchetul Buftea a soluționat dosarul cu “neînceperea urmării penale”, deși omul a prezentat documente, conform cărora societatea Euromond Impex a intrat ilegal pe terenul său, situat în spatele Cimitirului Chiajna și l-a folosit abuziv timp de 15 ani, solul fiind distrus prin depozitarea de deșeuri.
Primele probleme au apărut, însă, în 2004, la scurt timp după deschiderea afacerii cu deșeuri. Atunci, un angajat al gropii de gunoi a murit strivit de o basculantă. Accidentul de muncă a dus la deschiderea mai multor anchete, una dintre acestea a Gărzii de Mediu care a amendat firma Euromond Impex cu 75 de milioane de lei și a somat-o să înceteze activitatea pentru încălcarea autorizației primite.
Prejudiciu de 35 de milioane de euro în „Afacerea Concordia”
În luna aprilie a acestui an, Mircea Minea s-a ales cu un dosar penal, în care a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de evaziune fiscală și deturnare de fonduri în legătură cu modul în care a fost finanțată echipa Concordia. Prejudiciul estimat în dosar: 35 de milioane de euro.
Mai multe percheziţii au fost făcute la Primăria Chiajna Clubul Sportiv Concordia, într-un dosar de delapidare, deturnare de fonduri şi evaziune fiscală cu un prejudiciu de 35 milioane lei, iar primarul Mircea Minea a fost dus la audieri cu mandat.
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), „în fapt, în perioada 2011-2015 principalul suspect ar fi efectuat cheltuieli şi sponsorizări din conturile instituţiei către clubul sportiv, fără a îndeplini procedurile legale”. „De asemenea , în calitate de reprezentant al clubului sportiv, ar fi cedat administrarea unei unităţi hoteliere aparţinând clubului, către o altă persoană, care la rândul său , prin intermediul a două societăţi tip fantomă, nu ar fi declarat activităţile comerciale desfăşurate către organele fiscale”, informa Poliţia Română.
Primarul Mircea Minea este acuzat că ar fi efectuat sponsorizări către Clubul Sportiv Concordia Chiajna fără respectarea procedurilor legale.
Poliţiştii de la Direcţia de Investigare a Criminialităţii Economice (DICE) au pus în executare 11 mandate de aducere în acest dosar, iar potrivit surselor citate printre cei conduşi la audieri se numără primarul Mircea Minea, membrii ai Consiliului Local şi angajaţi ai clubului de fotbal.
Primarul, cel care a administrat clubul de fotbal între 2011- 2014, ar fi cedat în mod ilegal hotelul clubului către un consilier local. Acesta din urmă alături de sora sa, a înfiinţat două societăţi fantomă prin care nu a plătit taxele şi impozitele pentru activităţile de la hotel. Atfel, hotelul a fost folosit şi pentru alte activităţi decât cele ale clubului de fotbal.
Aceleaşi surse spun că din 2015, chiar dacă nu mai administra clubul de fotbal, primarul ar fi asigurat cu bani de la primăria Chiajna toate cheltuielile clubului. Fără acordul Consiliului Local a plătit facturi de apă şi energie.
Martor în dosarul de corupție al deputatului PSD Cristian Rizea
Primarul Mircea Minea a fost audiat ca martor, la începutul acestui an, la DNA, în dosarul deputatului PSD Cristian Rizea, trimis în judecată pentru trafic de influență și spălare de bani.
Potrivit procurorilor, „în perioada septembrie – decembrie 2009, inculpatul Rizea Cristian a pretins în mod direct, pentru sine, de la inculpatul Colțea Lucian, om de afaceri cu cetățenie americană, suma de 300.000 euro disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii, îndeplinite ulterior, că va interveni la nivelul a două autorități, Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) și primăria comunei Chiajna, astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorități”.
Ancheta a relevat că „potrivit înțelegerii, în cursul lunii decembrie 2009, inculpatul Rizea Cristian a primit de la inculpatul Colțea Lucian, suma totală de 300.000 euro, pentru ca în schimb să intervină la nivelul celor două autorități, astfel încât o persoană din familia lui Colțea Lucian să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidențială din municipiul București, respectiv ca omul de afaceri să obțină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu primăria comunei Chiajna”.
Elena Coman