Agricultura are o nouă șansă în Ilfov
Fundaţia World Vision România, în colaborare cu Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau”, din Brănești, a organizat, în localitatea ilfoveană, a doua ediția din seria meselor rotunde din cadrul programului naţional „Liceele agricole – Hub-uri locale pentru dezvoltarea fermelor mici și mijlocii”.
Dezbaterea a avut ca scop promovarea parteneriatelor strategice dintre liceele cu profil agricol și fermele agricole sau agenţii economici și a modelelor de bune practici, unde elevii participă la stagii de practică care le permit să acumuleze experiența necesară pentru a putea deveni profesioniști în domeniu agricol.
Pe lângă elevi, profesori de specialitate, conducerea liceului, inspectorului școlar adjunct al județului, Cristina Ghiță sau reprezentantul Ministerului Educației, Jean Philippe Bichaud – expert tehnic internațional, la discuții au participat reprezentanţi ai mediul de afaceri și din rândul fermelor agricole, care au prezentat propria experienţă cu privire la includerea elevilor în stagii de practică.
„Agricultura chiar este o opțiune pentru viitor”, a spus directorul Liceului Tehnologic „Cezar Nicolau”, Marinela Culea, unitatea de învățământ fiind singura școală europeană din Ilfov și una dintre cele două școli ambasador ale Parlamentului European. Ea a povestit, în debutul dezbaterii, despre mesajul primit de la elevii liceului, întorși de puțin timp dintr-un stagiu de practică în străinătate. Aceast mesaj demonstrează, în opinia directorului o schimbare în percepția elevilor despre domeniul „agricultură”.
Partenerii de practică ai liceului, Ferma Agroindustrială Pantelimon, singura fermă de vaci din jurul Capitalei, reprezentată de dr. Mihai Petcu, și cabinetul veterinar BeloVet, reprezentat de medicul Tiberiu Belous, absolvent al liceului agricol din Brănești, și-au manifestat în continuare disponibilitatea de a primi în practică elevi de la profilul tehnician veterinar, explicându-le tinerilor prezenți la dezbatere că pentru acest domeniu „teoria e absolut necesară, dar trebuie aplicată în practică”.
Parteneri cu experiență
Un alt partener de nădejde pentru stagiile de practică este, de asemenea, și ferma Moara Domnească – Staţiunea Didactică Belciugatele, o fermă mixtă – cultură mare și zootehnie – reprezentată la discuții de ing. Mădălin Radu. Ferma primește elevii liceului pentru a efectua stagiile de practică încă din anul 2009 și a anunțat că este dispusă să continue colaborarea cu liceul ilfovean.
Gheorghe Nedelcu, director general al SC International Trading Company, cu punct de lucru la ferma producătoare de semințe Agropol, situată în Popești-Leordeni, are în plan să dezvolte plantații ecologice și s-a arătat foarte interesat de un parteneriat cu liceul din Brănești, care are clase de agricultură ecologică atât la nivel liceal, cât și în școala profesională.
Având în vedere că actualii parteneri de practică nu au plantații ecologice, liceul și echipa de proiect vor trebui să facă eforturi pentru a încheia parteneriate cu ferme ecologice, asigurându-le elevilor de la profilul agricultură ecologică stagii de practică relevante pentru acest domeniu.
Dezvoltarea micilor afaceri rurale care consolidează familiile
Programul „Liceele agricole – Huburi locale pentru dezvoltarea fermelor mici și mijlocii” este derulat de Fundaţia World Vision România împreună cu Junior Achievement România (JAR), Fundaţia Civitas pentru Societatea Civilă – Filiala Cluj, Centrul pentru Educaţie Economică și Dezvoltare din România (CEED) și Centrul Român de Politici Europene (CRPE), în parteneriat cu Romanian-American Foundation. Fundaţia World Vision România este o fundaţie creștină care desfășoară programe de educaţie, sănătate, agricultură și dezvoltare rurală, intervenţii umanitare de urgenţă și advocacy, punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Programul pentru Agricultură și dezvoltare rurală din cadrul World Vision România promovează dezvoltarea micilor afaceri rurale care consolidează familiile și oferă tinerilor șansa de a-și făuri un viitor în satul natal și de a contribui la dezvoltarea comunităţii. În 26 de ani de prezenţă în România, fundaţia a ajutat peste 500.000 de copii și adulţi, în 400 de comunităţi din 8 judeţe.