Rețeaua de canalizare și apă din Snagov, extinsă din 2018
Primarul comunei Snagov, Marian Oancea, a găsit soluția pentru problemele legate de alimentarea cu apă curentă a localității. Primul proiect din cele demarate deja în acest sens a fost finalizat la timp, la Florești: o stație de epurare modulară, care poate deservi până la 50.000 de locuitori. De altfel, primul modul al stației asigură deja servicii pentru 11.500 de oameni.
Investiția de aproape 4 milioane de euro a fost făcută cu sprijinul Companiei Naționale de Investiții (CNI), iar autoritatea locală a suportat 22% din costuri (comuna Snagov a cumpărat un teren pentru a putea realiza proiectul).
Stația de epurare este acum funcțională în Ghermănești și Snagov, iar, în realizarea proiectului, a fost luată în calcul și creșterea demografică a comunei Snagov până în anul 2042.
Astfel, stația de epurare are aproape 10 metri înălțime (S+P+M), o suprafață construită de 234,36 metri și include două laboratoare pentru analiza apei deversate în emisar, un laborator bacteriologic și un laborator fizico-chimic. În plus, pentru exploatarea acesteia au fost amenajate spații adecvate, în pavilionul tehnologic, pentru personal operator, dispecer, laborator, grup sanitar și vestiare.
Stația este capsulată, respectă toate standardele privind protecția mediului și dispune acum de două bazine circulare, metalice, semi-îngropate, cu un diametru de 22 de metri fiecare. Cele două bazine sunt montate pe câte un radier din beton, prevăzut cu o bază de formă trapezoidală cu adâncimea de 1,50 de metri, în radierul bazinului, astfel încât mentenanța și curățarea acestora să fie realizată corect.
De altfel, bazinele sunt protejate, în zona îngropată, de un perete circular din beton armat, cu grosimea de 15 cm.
Pentru a preveni accidentele de muncă, cei care vor asigura mentenanța bazinelor sunt protejați de balustrade metalice dispuse perimetral platformei de lucru.
Apa epurată este dezinfectată cu raze ultraviolete, o metodă a cărei eficiență este de 95-99%, susțin specialiștii care se ocupă de exploatarea stației. Potrivit acestora, pentru dezinfecție sunt prevăzute lămpi de medie presiune cu spectru larg de emisie UV, care inactivează micro-organismele și reduc enzimele și proteinele ce ar stimula foto-reactivarea și mecanismele de auto-reparare biologică a micro-organismelor. Dimensiunile mici ale lămpilor fac posibilă montarea acestora perpendicular pe direcția de curgere a lichidului, mărind astfel eficiența dezinfecției.
În plus – spun specialiștii – echipamentul este prevăzut cu display touch pentru controlul pornit/oprit al instalației, afișarea alarmelor și a duratei de funcționare.
Stația este prevăzută și cu un grup electrogen, pentru a preveni eventuale disfuncționalități în exploatarea sistemului în cazul unei “pene” de curent.
Iar tratarea biologică avansată a apei se face în reactoare biologice cu funcționare secvențială.
Finanțare pentru încă 15 proiecte
Primarul Marian Oancea spune că și-a propus să ducă la bun sfârșit și alte proiecte importante pentru comunitate, cu fonduri din bugetul aprobat de Consiliul Local sau prin finanțări obținute din alte proiecte, precum Programul Național de Dezvoltare Local (PNDL), coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Între aceste proiecte se regăsește și cel privind extinderea rețelei de apă și canalizare a localității.
Anul acesta, din cele 15 proiecte pentru care Snagovul a cerut finanțare prin PNDL, au fost aprobate opt. Primarul speră că, în urma rectificării bugetare din august, vor fi aprobate și celelalte. Valoarea totală a finanțării s-ar ridica, astfel, la aproximativ 6 milioane de lei.
Școală nouă la Ghermănești
Tot prin PNDL,comuna Snagov va beneficia de 2.433.801 de lei pentru finalizarea construcției unei noi școli în satul Ghermănești, care să o înlocuiască pe cea deja existentă, veche de 130 de ani. Clădirea școlii noi a fost ridicată “la roșu”, în baza unui contract de asociere cu Ministerul Educației, și va fi finalizată acum, cu fondurile alocate prin Ministerul Dezvoltării.
Noua instituție de învățământ va avea 8 săli de clasă și 3 laboratoare, pentru 240 de elevi din clasele I-VIII și din clasele pregătitoare și 20 de cadre didactice.
Apă curentă și canalizare în toată comuna, în 2018
Primarul Marian Oancea a precizat pentru “Observator de Ilfov” că a purtat deja discuții cu operatorul regional pe tema extinderii rețelei de apă și canalizare în toată comuna Snagov, iar lucrările vor începe la jumătatea anului viitor.
Potrivit edilului, proiectul – ce implică o investiție de 25 de milioane de euro – presupune dezvoltarea unei rețele cu o lungime de aproximativ 60 de kilometri apă, și a unei rețele de canalizare cu o lungime similară, la care ar urma să fie racordate gospodăriile de pe mai bine de 100 de străzi.
Sistemul de alimentare cu apă Snagov înseamnă, însă, nu doar localitatea Snagov, ci și Ghermănești, Ciofliceni, Vlădiceasca și Tâncăbești. Prin urmare, în 2045, 14.097 de locuitori ar trebui să beneficieze de apă curentă.
Sistemul de alimentare cu apă va fi organizat în doua sisteme sectoriale independente, respectiv, sistemul sectorial de alimentare cu apă Snagov, reprezentând satele Snagov, Ghermănești, Ciofliceni și Vlădiceasca și sistemul sectorial de alimentare cu apă Tâncăbești, satul Tâncăbești.
Cât privește rețeua de canalizare, autoritățile locale estimează că aceasta va avea drept beneficiari 14.097 de locuitori, tot la nivelul anului 2045.
Potrivit reprezentanților primăriei, prin investițiile propuse pentru sistemul de alimentare cu apă se urmărește creșterea nivelului serviciului de alimentare cu apă, prin asigurarea sursei de apă atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ și asigurarea accesului la apă pentru toți locuitorii, prin extinderea rețelei de distribuție și creșterea gradului de branșare. După implementarea proiectului, norma specifică de consum pentru localitățile cuprinse în proiect ar urma să varieze între 90 și 100 de litri/om pe zi.
Comuna Snagov face parte din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Euro-Apa, constituită în scopul reglementării, înființării, organizării, finanțării, exploatării, monitorizării și gestionării în comun a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre, precum și al realizării în comun a unor proiecte de investiții publice de interes zonal sau regional, destinate înființării, monitorizării și dezvoltării sistemelor de utilitate publică aferente Serviciului de alimentare cu apă și canalizare, pe baza strategiilor de dezvoltare a acestora.
Obiective de investiții prin Programul Național Dezvoltare Locală 2017 – 2020:
-
extinderea rețelelor de canalizare în comuna Snagov, satul Ghermănești – Strada Grivița, în lungime de 225 metri – 161,768 de lei;
-
extinderea rețelelor de canalizare în comuna Snagov, satul Snagov – strada Panseluțelor, în lungime de 269 de metri – 203.336 lei;
-
realizarea sistemului de canalizare ape uzate menajere și ape pluviale pe strada Plopilor , pe o lungime de 518,4 de metri;
-
extinderea rețelelor de canalizare în satul Ghermănești, strada Vaslui, în lungime de 995 de metri – 847.356 de lei.
-
reabilitarea străzii Griviței, comuna Snagov (proiect care implică asfaltare pe o lungime de 225 de metri) – 241.375 de lei;
-
extinderea rețelelor de apă potabilă și canalizare în comuna Snagov, satul Ghermănești, strada Plevnei, pe o lungime de 509 de metri – 571.574 de lei;
-
modernizare strada Plopilor – 575.185 de lei.
Raluca Dan